Mănăstirea
Japca este
o mănăstire de călugărițe
din Republica Moldova. Mănăstirea Japca este situată în județul Soroca, la 45 km depărtare de mun. Soroca (in direcție sudică), 4 km mai jos de or. Camenca. Manastirea
Japca Mănăstirea Japca
Nu
se știe cu certitudine când a fost întemeiată mănăstirea
Japca. Aflată la circa 45 km la sud de Soroca, pe o stâncă de piatră din
apropierea Nistrului, ea a avut de la început un stabiliment rupestru. În anul
1693 are un donator de moșie,
Ioan Turbă, consemnat într-o judecată din secolul al XVIII-lea. Tradiția mănăstirească și unele izvoare îl consideră drept prim întemeietor al
mănăstirii rupestre pe călugărul Jezechil, care a venit de la schitul Deleni,
din dreapta Prutului, pe la sfârșitul
secolului al XVII-lea. Ulterior (pe la 1770), egumenul Feodosie a construit o
biserică de lemn la poalele stâncii. În felul acesta, mănăstirea își lărgește
amplasamentul alături de cel rupestru, dezvoltând un complex întins de chilii și anexe și
prin 1812 are deja două biserici de lemn (inclusiv o clopotniță de lemn) deasupra turnului de întrare în incintă. În
anii imediat următori, schitul Japca, datorită situației sale prospere, va obține de la mitropolitul G.Bănulescu-Bodoni statut de
mănăstire, iar în secolul XIX bisericile de lemn, împreună cu clopotnița, au fost reconstruite din piatră. amplasamentul inițial, rupestru, al mănăstirii a suferit și el o restaurare în anul 1852.
Mănăstirea
Japca continuă să existe și
astăzi pe stabilimentul inițial,
fiindu-i doar îmbunătățite
construcțiile, care s-au reconstruit ori s-au reînnoit din
piatră. Ea a avut de suferit sub regimul sovietic, însă, cu toate încercările,
n-a putut fi închisă ca și
celelalte mănăstiri. Atacurile activiștilor
de partid au suferit eșec
datorită stoicismului până la sacrificiu al călugărițelor de aici, fiindu-i totuși devastate unele edificii, inclusiv complexul cu
biserica și cele două chilii rupestre. Actualmente biserica rupestră
după ce a fost reparată acum 4 ani, este funcțională și
în ea se săvârșește
serviciul religios. Mănăstirea Japca se prezintă la ora actuală drept cea mai
amenajată și mai prosperă dintre mănăstirile din Republica
Moldova.
Din
cele relatate până aici reiese că pentru cunoașterea începutului mănăstirii Japca un interes deosebit
îl prezintă studiul asupra bisericii rupestre. Analiza structurii sale
planimetrice și arhitecturale s-a făcut prima oară în cadrul Societății Istorico-Arheologice din Basarabia la începutul
secolului nostru. Într-un articol al unui preot rus Ioan Egorov, unde sunt
însumate datele istorice ale mănăstirii Japca, culese în secolul al XIX-lea de
alți cercetători, se publică pentru prima oară planul
bisericii rupestre și al
celor două chilii. În evaluarea sa, care poartă un caracter descriptiv, acest
autor remarca în structura bisericii "trei compartimente inegale ale
planului în afara de altar". Tot aici el face o descriere amănunțită a detaliilor, redând și dimensiunile fiecărei părți.
În
perioada interbelică, cercetări asupra arhitecturii complexului rupestru de la
mănăstirea Japca nu s-au întreprins. Putem menționa doar lucrarea Arhimandritului Visarion Puiu,
publicată în anul 1919 sub egida aceleiași Societății
Istorico-Arheologice din Basarabia cu titlul "Monastiri din
Basarabia", care adună la rândul lui într-un studiu monografic un scurt
istoric al tuturor mănăstirilor din provincia care s-a unit cu Statul Român
prin votul Sfatului Țării de
la 27 Martie 1918. În această lucrare se redă și istoria mănăstirii Japca din perioada activității complexului rupestru.
După
cel de-al doilea război mondial, în Basarabia, ocupată de Uniunea Sovietică,
cercetările de orice gen vizând complexele monastice au fost interzise. Cu
toate aceste, în câteva lucrări de istoria arhitecturii sau de prezentare a
monumentelor, ieșite de
sub tipar numai în limba rusă, se fac unele aprecieri sporadice, inclusiv
asupra mănăstirilor rupestre. Dacă ne oprim la ultima lucrare care conține și
repertoriul tuturor monumentelor cu evaluări succinte, constatăm faptul că
analiza mănăstirii rupestre de la Japca nu s-a mers mai departe de prezentarea
descriptivă de la începutul secolului XX. Dimpotrivă, din neputința de a explica lucrurile, se remarcă structural numai
trei compartimente de plan, fără să se intervadă un stil anume sau să se facă o
încadrare a acestei biserici într-un context istoric și național
concludent. Dacă deschidem o paranteză, trebuie să remarcăm, din păcate, că
cercetătorii ruși sau de
limba rusă veniți în
Basarabia, aproape întotdeauna s-au străduit să atribuie monumentele rupestre
culturii ruse vechi sau slave, de altfel, ca și predecesorii lor conaționali din perioada Rusiei țariste. În aceste circumstanțe nimeni dintre cei care au cercetat mănăstirea Japca
n-a încercat să o includă într-un context istoric al Țării Moldovei sau general-românesc, cu atât mai mult
(se știe ostilitatea antiromânească promovată de autoritățile sovietice în RSS Moldovenească), - că acest lăcaș rupestru denotă clar trăsăturile sistemului adițional alungit al bisericilor românești cumoscut pentru prima oară în arhitectura
bisericilor de lemn.
Prezentând
la general, o filiație cu
bisericile de lemn din timpurilecele mai vechi, câteva compartimente de plan,
adăugate unul alături de altul, despărțite
la origine printr-un perete plin, străpuns probabil de o ușă – biserica rupestră de la Japca exprimă un program
arhitectonic preluat din arhitectura religioasă cultă de zid. Detsul de
individualizat în Țara
Moldovei, tipul adițional
alungit a cunoscut aicidezvoltarea sa maximă, inclusiv prin contribuția adusă la sporirea numărului de compartimente de
plan. Așadar, cu toate că s-au consemnat până acum numai trei
compartimente de plan, plus altarul (la Egorov), ele sunt în total patru
compartimente de plan. Care sunt ele? Dacă reluăm descrierea bolților, realizată încă de preotul Ioan Egorov, remarcăm
următoarele: "Tavanul bisericii este boltit (în semicilindru) și dacă în primul compartiment (începând cu ușă) și
în al treilea semicilindru este pe lungime, într-al doilea este pe transversala
edificiului. Caracteristicile relatate se păstrează și după ultima reparație.
Comparând-o
cu bisericile moldovenești,
bolta în semicilindru, orientată pe transversală, era cea a gropnițelor. În felul acesta, edificiul cu patru
compartimente de plan se redă în ordinea lui corectă în felul următor – altar,
naos, iar al treilea compartiment reprezintă camera mormintelor din edificiile
clasice ale bisericilor mari de mănăstire. Dacă analizăm și structura celorlalte compartimente, sesizăm că
ultimul este cel mai lung și
are două ferestre. Exact ca la pronaosul bisericilor menționate, gropnița este cea mai mică (inițial ea a avut fereastră, dar s-a astupat recent), iar
naosul este mai lat decât toate compartimentele, asemănător împreună cu altarul
semicercular, cu un plan triconc. În felul acesta constatăm la Japca o biserică
rupestră care reproduce planul bisericilor mari de mănăstire din arhitectura
cultă de zid a statului moldovenesc din secolul al XV-lea; camera mormintelor,
numită și gropnița,
a apărut pe timpul voievodului Alexandru cel Bun. Să specificăm – preluarea
modelului arhitecturii culte s-a produs mecanic, prin mijloacele plastice ale
meșterilor populari dirijate de călugări, sau realizat
chiar de călugării înșiși. Camera mormintelor într-o încăpere rupestră nu-și are argumentarea. Cazuri cu morminte în biserici
rupestre din Moldova nu s-au constatat. Lucrul imposibil de realizat și din cauza dimensiunilor miniaturale ale lăcașului rupestru din Japca, de numai 14 metri în lungime,
spre deosebire de bisericile mari, care atingeau lungimea de 30-40 metri.
Să
încercăm să concretizăm limitele de datare ale începutului construcției mănăstirii rupestre de la Japca. Tipul bisericilor
mari de mănăstire s-a constituit în Țara
Moldovei în secolul al XV-lea, cum deja am menționat prin prezența camerei mormintelor pe timpul lui Alexandru cel Bun.
De un real suport la datarea bisericii ar putea servi compartimentul lipsă – al
cincilea al bisericii, care încheia planimetric lăcașele sacre și
anume pridvorul. Acesta a apărut pentru prima oară la Putna, fiind adăugat
bisericii de aici înainte de anul 1484. Mai apoi acest element a fost reluat în
toate bisericile mănăstirești
pe întreg parcursul al secolului XVI-lea și mai târziu. Deci, biserica rupestră de la Japca,
implicit perioada de început a mănăstirii, se trage de pe timpul lui Ștefan cel Mare, înainte de anul 1484, sau din timpul
lui Alexandru cel Bun. La aceste considerente trebuie să mai adăugăm că,
privind la planul în stâncă și
la amplasamentul pe terasă, pridvorul putea fi realizat în continuarea
edificiului.
Între
elementele asemănătoare cu cele ale arhitecturii de zid menționăm și
bolta din altar care imită sfertul de sferă (concul) și, lucru esențial,
trecerea ei spre bolta naosului prin arce etajate. Element îngenios în
arhitectura stilului moldovenesc, dar nefiind necesare în cazul nostru, având
doar un rol decorativ. La acest capitol de plastică decorativă trebuie să
remarcăm faptul că biserica rupestră de la Japca se prezintă ca un monument de
stil popular, cu un stil ornamental foarte sobru. Alături de aceste trăsături,
nișa din partea sudică a naosului relevă că la această
biserică s-au făcut lucrări și
pe la mijlocul secolului al XVII-lea, deoarece anume atunci concile laterale
ale naosului erau înlocuite cu nișe
scunde în interior, redate prin mici rezalite în exterior. În acest sens,
elementul menționat are o paralelă apropiată la biserica Sf. Dumitru
din Orhei, construită de Vasile Lupu în anul 1639. La cele arătate până aici
notăm o excepție. În mănăstirea Dobrovăț, construită de Ștefan cel Mare în anii 1503-1504, biserica are numai
patru compartimente de plan, ca și
în cazul nostru la Japca, însă pronaosul are un plan aproape pătrat și numai o singură fereastră pe latura.
În
concluzie, întru completarea izvoarelor scrise, pe baza analizei arhitecturale
putem accepta ideea că fondarea mănăstirii Japca în perioada de evoluție de la statornicirea camerei mormintelor în
bisericile mănăstirești, până
la apariția pridvorului, adică din perioada lui Alexandru cel
Bun sau cea a lui Ștefan cel
Mare, înainte de anul 1484. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea biserica
"Înălțarea Sf. Cruci" a suferit unele modificări în
partea sudică a naosului, iar ușile,
imanente unei biserici moldovenești
la trecerea dintr-un compartiment în altul, au fost înlocuite prin arcade mai
largi în secolul XIX, atunci când are loc unificarea compartimentală a spațiului interior.
Funcționează în prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu